mobilier modern living
Blog

Descoperă noile colecții de mobilier modern Caracole

Recent, brand-ul american Caracole și-a îmbogățit colecția de mobilier modern cu piese asemenea unor declarații de stil pentru casă. Sunt piese spectaculoase și atemporale, cu un aer sofisticat, care îi conferă fiecărui produs în parte unicitate. Toate aceste obiecte sunt concepute în acord cu stilul de viață al consumatorilor din ziua de azi, cu modul în care aceștia își petrec timpul acasă.

Caracole Classic

Este o colecție inspirată din frumusețea atemporală a designului de secol XVIII. Prin reinterpretarea pieselor de patrimoniu în țesături fresh, la modă și finisaje rafinate, estetica rezultată este atrăgătoare și emană rafinament atemporal. O mulțime de modele absolut speciale, într-o paletă rafinată de culori neutre sau pasteluri dulci, alături de accente de metal evocă un sentiment de calm, accentuând în același timp unicitatea fiecărei siluete în parte. Reperele din colecția Caracole Classic includ:

Patul Dream Big vă îmbrățișează și vă oferă confortul mult visat pentru nopți pline de odihnă. Are tăblia ușor curbată, definită de încrustații acrilice cu textură asemenea unei carapace de broască țestoasă. Accentele de vopsea argintie pun în valoare designul special al acestui pat special.

 

Destinată să fie vedeta oricărui dining, Twinkle Twinkle este o masă ce îi aduce spațiului o strălucire remarcabilă. Cu o bază de metal spectaculoasă, această piesă de mobilier modern se remarcă printr-un design ce atrage toate privirile. Proiectată pentru a oferi flexibilitate maximă, masa de dining Twinckle Twinkle este disponibilă cu blat din sticlă fațetată de 122 cm, 138 cm și 152 cm.

Când este timpul să vă expuneți elementele decorative preferate, vitrina Time to Reflect este o alegere fără egal. Înaltă și delicată, cu linii drepte evidențiate de finisajul cu foiță de argint, această piesă are un design uimitor. Dispune de două uși cu trei rafturi reglabile din sticlă și un raft central din lemn. Interiorul este placat cu oglindă și este accesorizat cu lumini LED, pentru ca piesele expuse să arată uimitor.

Canapeaua Just Duet se remarcă nu doar prin confortul oferit, ci și printr-un design de 5 stele. Mai exact, lateralele exterioare sunt personalizate cu un cadru din lemn, accesorizat cu sculpturi inspirate din baluștrii unui palat din India. În set cu această canapea remarcabilă se află și fotolii la fel de spectaculoase.

Contrastul dintre lumină și întuneric se combină spectaculos pentru a crea designul unic al comodei Outside Interest. Cu uși din sticlă maronie accesorizate cu elemente metalice dispuse într-un model geometric sofisticat,  această piesă de mobilier modernă are rafturi reglabile, sertare de depozitare și pentru organizarea cablurilor.

Cu aspectul său elegant și atenția sporită la detalii, comoda In Good Spirits este o mică bijuterie pentru casă. Finisată în negru-bronz, aceasta are top din piatră  mărginit de o bandă metalică argintie. Interiorul dezvăluie un spate placat cu oglindă antichizată și un raft de sticlă iluminat.

O gamă largă de mobilier reinterpretat pentru dormitoare a fost inclusă în noua colecție Caracole Classic. Aceasta include paturi din lemn, dar și comode și noptiere complementare atât cromatic, cât și ca stil. Finisajele speciale, de la cele mai deschise la cele mai închise, sunt combinate cu furniruri rare, cu elemente de feronerie inspirate din lume modei, cu accente metalice și acrilice și cu texturi dintre cele mai diverse, totul pentru un look atemporal, pentru traiul modern al zilelor noastre.

Caracole Modern

Colecția include mobilier modern, cu un design inspirat din artă și arhitectură. Fiecare piesă este adusă la viață prin materiale distincte, selectate manual, cu atenție la cele mai mici detalii. Cu accente industriale, colecția oferă siluete simplificate, realizate din materiale luxoase, sofisticate și rafinate.  Multe piese din această gamă sunt inspirate de celebrul artist Piet Mondrian și, astfel, fac referire la utilizarea iconică a formelor geometrice și a blocurilor de culori separate printr-o singură linie neagră, îndrăzneață. Reperele din colecția Caracole Modern includ:

Pentru cunoscătorii de artă și arhitectură, patul din lemn Repetition este destinat să fie vedeta dormitorului. Tăblia este realizată dintr-un panou auriu, personalizată de o inserție de lemn contrastantă. Aceste inserții se repetă și la baza patului, sporindu-i frumusețea și eleganța.

Repetition Bunching este o măsuță ce combină într-un mod reușit latura estetică și cea practică. Silueta sa geometrică este accentuată de un finisaj Ash Taupe, completat de un Mink Grey contrastant peste spațiile sale de depozitare deschise și interioare. Un  blat ce se ridică face din această piesă de mobilier modern alegerea perfectă pentru a lua masa sau a lucra de acasă, în timp ce o pernă tapițată creează locuri suplimentare pentru a te așeza.

Oferind un mix de elemente moderne – țesătură, rattan, lemn și metal, fotoliul Narration este epitetul stilului modern. Reflectând tendința de combinare a materialelor organice în setări moderne, acest fotoliu distinct are o “centură” de rattan pictat în jurul spătarului. Picioarele sale conice sunt accesorizate cu elementele metalice nichelate.

Lider în ​​materie de stil și calitate, Caracole este un brand american ce are în portofoliu mobilier absolut special, de o calitate excepțională. Cunoscut pentru materialele sale unice, finisajele diverse și țesăturile la modă, Caracole oferă o varietate de piese elegante, concepute pentru a se potrivi stilului de viață modern. Descoperă întreaga gamă de mobilier modern Caracole aici.

Related Posts