Blog

Care sunt secretele unui somn bun?

Oamenii își petrec aproximativ o treime din viață dormind. Cu toate acestea, potrivit World Sleep Society, 35% dintre persoane spun că nu dorm suficient, iar calitatea slabă a somnului are un impact serios asupra sănătății lor fizice și mentale. Un somn bun are trei elemente de bază: durata, continuitatea și profunzimea. Cu alte cuvinte, somnul de calitate durează, este neîntrerupt și este suficient de adânc pentru a fi odihnitor. Când alegeți așternuturile și salteaua, gândiți-vă întotdeauna că trebuie să creați cele mai bune condiții pentru un somn bun.

Începe cu o saltea bună

Salteaua are o importanță majoră pentru un somn de calitate, iar modelele Ethan Allen sunt tot ce ai nevoie în acest sens. Acestea sunt realizate manual după mai multe tipare de corp și preferințe de somn, pentru că opțiunile de confort sunt diferite pentru fiecare dintre noi.

Practic, cheia pentru un somn de calitate începe cu alegerea unei saltele care îndeplinește cerințele tale unice de somn. Când dormi cu o aliniere posturală corespunzătoare, experimentezi mai puține puncte de presiune, obții o calitate mai bună a somnului  și te trezești odihnit. O saltea nu trebuie neapărat să fie fermă pentru o noapte liniștită. Lasă propriul tău corp să te ghideze. Despre alegerea saltelei potrivite am mai scris aici.

Alege o lenjerie de calitate

În urma unui studiu pe tema somnului efectuat de americani, 75% dintre persoanele chestionate au spus că o lenjerie de pat confortabilă este esențială pentru un somn bun. Alege lenjerii confecționate din materiale naturale, care lasă pielea să respire, și perne care susțin bine gâtul și capul, astfel încât acestea să se alinieze într-o poziție corectă de somn. Și, orice s-ar spune, brand-ul contează. Lenjeriile La Perla Home by Fazzini sunt alegeri de top, remarcându-se prin țesături nobile și finisări rafinate, la cele mai înalte standarde. În plus, sunt rezistente în timp și își păstrează culorile indiferent de numărul de spălări. 

Mergi pe culori neutre

Un mediu perfect de somn nu se rezumă doar la lenjerii de pat și perne. Culorile joacă un rol esențial, iar nuanțele neutre, inspirate din natură sunt recomandate într-un sanctuar al somnului.

De exemplu, pentru pereți poți alege un finisaj bronz deschis, gri sau chiar lavandă deschisă. Odată ce culoarea pereților este stabilită, poți alege textilele pentru pat, care vor definitiva amenajarea. Dacă preferi culorile neutre, alege o lenjerie de pat cu model sau cu o textură mai specială, pentru diversitate. Dacă vrei un strop de energie, poți alege o lenjerie mai veselă, care să fie pata de culoare a amenajării.

Related Posts