mobilier Bernhardt german silver
Blog

8 tehnici speciale care dau unicitate mobilierului Bernhardt

Mobilierul cu adevărat special a implicat întotdeauna atenție maximă la detalii, iar acest lucru este complet adevărat și astăzi. Bernhardt îmbină tehnologia modernă și meșteșugul tradițional pentru a crea piese de mobilier autentice, unice, spectaculoase. În cele ce urmează vă invităm să descoperiți tehnicile speciale folosite la realizarea mobilierului Bernhardt, tehnici care îl scot din anonimat și îl aduc în topul celor mai renumite și apreciate brand-uri din domeniu. Descoperă aici o parte din modelele speciale Bernhardt.

Intarsie în os

Intarsia în os (bone inlay) presupune atașarea unor fragmente de os de cadrul unei piese de mobilier. Vorbim de o tehnică veche de secole, care implică îndemânare și timp considerabil. Crearea acestor piese artizanale necesită detalii minuțioase și poate dura câteva săptămâni. Oasele provenite de la animale sunt atent selectate și modelate manual de meșteri experimentați, care taie, măcină și șlefuiește fiecare piesă pentru a se potrivi unui design specific.
Bucățile de os sunt apoi lipite de mobilier folosind un șablon de design transpus și rășina colorată. După ce rășina se întărește, suprafața este șlefuită neted și tamponată până la strălucire.
Acest proces realizat manual și variațiile naturale ale materialului fac ca fiecare piesă să fie unică și extrem de frumoasă. Pentru a proteja finisajul, ștergeți cu o cârpă moale, ușor umedă. Produsele chimice și substanțele de curățare pentru uz casnic pot deteriora suprafața.

Eglomise

Eglomise este o tehnică decorativă folosită pentru aplicarea unei folii metalice pe partea inferioară a unei foi de sticlă. Tehnica a fost reînviată în secolul XVIII de către decoratorul francez Jean-Baptiste Glomy. Termenul francez „verre églomisé” este derivat din numele său și înseamnă „sticlă aurită”. Eglomise este utilizat în decorarea mobilierului modern pentru un efect spectaculos, asemănător unei oglinzi, folosind foi subțiri de hârtie din argint, aur, alamă sau aluminiu. Procesul necesită îndemânare artizanală și atenție minuțioasă la detalii.
Pentru a aplica bucăți subțiri de frunze de metal pe sticla spălată în prealabil cu adeziv se folosește o perie specială și electricitate statică. După ce folia metalică este periată, se folosește încălzirea pentru uscarea adezivului. Se creează apoi un sigiliu solid.

Argint german

Argintul german (German Silver) este folosit în arhitectură și amenajări interioare de mai bine de 2.000 de ani. Materialul nu conține de fapt argint, ci este un aliaj format din nichel, cupru și zinc. Piesele Bernhardt din argint german sunt construite folosind la bază o varietate de lemn, cum ar fi mango sau teck recuperat, sculptate meticulos sau gofrate cu un design unic. Cadrul de lemn sculptat este apoi acoperit în detalii minuțioase cu foi de argint german de către meșteri pricepuți. Întregul proces poate dura mai mult de o săptămână și fiecare piesă este unică. Unele produse sunt finisate lucios, în timp ce altele pot avea un aspect vintage. Pe deasupra se adaugă un strat de protecție pentru a proteja materialul împotriva oxidării și a petelor. Dacă pe piesele din argint german se varăaccidental lichid,  acesta trebuie șters cu o lavetă din bumbac sau o lavetă absorbantă. Produsele chimice puternice sau diverși detergenți pot deteriora finisajul.

Gips

Gipsul este un mineral folosit în tehnicile de construcție de mii de ani, datând de pe vremea Egiptului antic. Astăzi acest mineral este utilizat într-o gamă largă de produse. La realizarea mobilierului Bernhardt se folosește alabastrul, o varietate microcristalină a gipsului, cunoscut pentru strălucirea și luminozitatea sa de fildeș. Fiecare bucată de gips este modelată meticulos cu mâna, iar peste ea se adaugă un strat de protecție, ceea ce o face mai rezistentă la pete. Dacă peste o piesă din gips se vară accidental lichid, acesta se șterge folosind o lavetă absorbantă. Produsele chimice puternice sau detergenții pot deteriora suprafațele din gips.

Foițe de aur și argint

Tehnicile de accesorizare cu foițe de aur și argint au început încă de pe vremea Egiptului antic și au fost rafinate ulterior în timpul Renașterii. Aceeași metodă este folosită și în zilele noastre. Fiecare bucată de foiță de aur sau argint este aplicată manual cu o perie moale pe o suprafață peste care a fost aplicat lipici. Micile imperfecțiuni finale sunt un rezultat natural al procesului, marcând o diferență importantă între un produs obișnuit, de masă și unul absolut special, unic. Detaliile fiecărei piese în parte pot varia, astfel că nicio piesă nu se aseamănă perfect cu alta.  Pentru a șterge o piesă de mobilier Bernhardt finisat cu foiță de aur sau argint, folosiți o lavetă umedă.

Lemn pietrificat

Termenul “lemn pietrificat” provine din cuvântul grecesc petro, care înseamnă „piatră” și se referă la lemn transformat în piatră prin fosilizare. Procesul de transformare începe atunci când copacii devin îngropați în sedimente.  Apa bogată în minerale care trece prin sedimente îndepărtează moleculele de lemn în descompunere și le înlocuiește cu minerale, de obicei silice. Peste mii de ani, mineralele se cristalizează producând o fosilă de piatră metamorfică cu aspectul lemnului. Utilizarea acestui material unic variază de la piese mai mari de sine stătătoare până la felii subțiri pentru mese. Lemnul pietrificat diferă în mod natural prin culoare, dimensiune și formă, iar piesele folosite de Bernhardt sunt colectate din zone cu activitate vulcanică antică. Acest tip de colectare nu dăunează mediului și respectă toate reglementările de mediu.

Teck

Teck-ul este un lemn de esență tare, originar din India și Asia de Sud-Est, unde copacii pot crește până la o înălțime de 200 metri. Premiat pentru frumusețea, rezistența la intemperii și durabilitatea sa, teck-ul are o istorie lungă în construcție și design. A fost utilizat pe scară largă în India de mai bine de 2.000 de ani, unde grinzi în stare bună se găsesc adesea în clădirile vechi de secole.
Mobilierul de exterior din teck a devenit comun în epoca victoriană și în istoria mai recentă. Strălucirea lemnului de teck conferă căldură și o frumusețe aparte unei amenajări unde regăsim mobilier realizat din acest material, fie că vorbim de un design rafinat sau de unul mai rustic. Trebuie să aveți mare grijă cu mobilierul din teck, deoarece poate fi afectat dacă intră în contact cu diverse lichide.

Onix alb

Onixul este o piatră prețioasă disponibilă într-o varietate de culori, ce aparține de mineralele din grupa cuarțului. De-a lungul timpului a fost folosit în special la realizarea bijuteriilor, iar astăzi are o plajă mai largă de utilizări. Onixul folosit la mobilierul Bernhardt este extras dintr-o carieră din munții Torreon, Mexic, unde blocurile complete sunt tăiate în plăci, apoi tăiate manual în plăci mai mici, iar la final rezultă plăci finisate perfect. Plăcile de onix sunt lipite cu meticulozitate pe suprafața mobilierului și la final i se aplică un lac special care ajută la protejarea pietrei. Mobilierul din acest material nu este potrivit pentru utilizarea în aer liber, căci se poate păta sub razele directe ale soarelui.
Orice urmă de lichid vărsat accidental pe mobilierul din onix trebuie îndepărtată rapid.
Produsele chimice puternice sau detergenții pot deteriora piatra.

Related Posts